Atunci când marele psiholog Abraham Maslow a structurat piramida nevoilor umane, cred că ar fi trebuit să ne aplece mai intens asupra unei nevoi care "bântuie" prin viața omului fără încetare de la naștere până chiar și după moarte, iar aceea este nevoia de atenție.
Maslow a stabilit pe baza cercetărilor făcute că fiecare om are o serie de nevoi, unele mai importante decât altele, structurate sub forma unei piramide. La baza piramidei, Maslow a arătat că se află nevoile de bază precum cele legate de trebuințele biologice (alimentație, sex, urinare, defecație). Al doilea strat de nevoi la care ne raportăm, după ce le satisfacem pe cele biologice, sunt cele de securitate a sănătății, a familiei, a proprietății, a resurselor materiale. Al treilea strat cuprinde nevoile de relații de prietenie, de cuplu/familie și de intimitate sexuală. Al patrulea strat cuprinde nevoile de stimă, respect, încredere în sine și în ceilalți, iar ultimul cele de auto-realizare.
În observațiile pe care le-am făcut de-a lungul timpului, atât în ceea ce mă privește, cât și în ceea ce îi privește pe alții din jurul meu, am observat cât de importantă este nevoia de atenție în viața indivizilor, indiferent de ce categorie de vârstă vorbim. În funcție de cât de bine este satisfăcută această nevoie, se pare că oamenii se comportă în consecință.
Pentru a explica mai bine la ce mă refer, voi lua ca exemplu doi copii, frate și soră, dar și un adult care au beneficiat de atenție diferită din partea părinților.
Distribuirea atenției între frați
Oricât ar încerca, părinții nu reușesc să ofere atenția lor în mod egal copiilor lor. Cei mici simt mereu să le fie satisfăcută această nevoie de către părinți și o interpretează ca pe o dovadă de afecțiune.
În primul exemplu voi compara comportamentul a doi copii, frate și soră, în funcție ce această nevoie de atenție. În acest caz ales de mine, fata, să îi zicem "A" , beneficiază de mare parte din atenția și laudele părinților. "A" a observat treptat că dacă ascultă pe părinții săi și pe adulți în general, învață mereu lucruri noi, este mereu zâmbitoare, manifestă afecțiune prin îmbrățișări, va căpăta des atenție și multe aprecieri. "A" depune mereu eforturi pentru a capta astfel atenția părinților și adulților și, în consecință, se simte și declară fericită și cu toate nevoile împlinite.
La polul opus, se află fratele "B", mai mic cu un an decât "A", care își dorește de asemenea atenția părinților săi și a adulților, însă din cauza concurenței cu "A", nu reușește decât să își imite imperfect sora și în consecință să primească mai puțină atenție și aprecieri pentru ceea ce face. Deși e doar un copil, "B" resimte faptul că încercările sale de a face ce face "A" nu au același rezultat în ceea ce privește atenția adulților și decide să facă obrăznicii pentru a căpăta atenția cuvenită. În ciuda a ceea ce cred părinții săi, "B" se simte de fapt bine când face ceva rău și, chiar dacă părinții îl ceartă, pentru el acel lucru reprezintă o victorie în lupta pentru captarea atenției. "B" nu se declară fericit și consideră că motivul pentru care e așa îl reprezintă faptul că nu e destul de mare ca să capete atenția părinților, dar nu poate poate înțelege pe deplin de ce sora sa captătă atâtea laude în condițiile în care și el face aceleași lucruri.
Adultul privat de atenție
În alt doilea exemplu, vă voi povesti ce fel se comportă adultul "C" care în copilărie a fost privat de părinți de cea mai mare parte de atenției. Adultul C capătă un comportament dual raportat la lumea exterioară. Pe de o parte are multe momente în care nu vrea să vadă pe nimeni, are dificultăți în a manifesta încredere în ceilalți. Pe de celaltă parte, își dorește să fie apreciat și lăudat pentru orice lucru oricât de insignifiant ar fi. "C" are de multe ori un comportament rebel, chiar și infracțional și are rar, spre deloc, regrete pentru ceea ce a făcut rău. "C" își clădește un mecanism de apărare psihic prin care, la exterior, se înfățișează ca o persoană ce nu are nevoie de nimeni și nimic, sigură pe sine, aparent altruistă, iar la interior apare ca o persoană dependentă de părerile celorlalți, lipsită de încredere în sine și cu un egoism exagerat.
Un exercițiu de introspecție în viețile noastre din acest punct de vedere al nevoii de atenție ar putea fi util în încercarea noastră de a ne înțelege pe sine, dar și pe apropiații noștri.