Un grup de psihologi și medici psihiatri finlandezi și americani au realizat și publicat în 2007 un studiu despre factorii care influențează formarea stimei de sine în cazul indivizilor de gen masculin și feminin cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani. Studiul a fost realizat prin intervievarea unor grupuri de gemeni adolescenți de ambele genuri, respectiv aproximativ 8000 de participanți. Studiul a urmărit să constate influența a două categorii de factori în formarea stimei de sine în cazul adolescenților: factorii genetici și factorii de mediu.

Concluzia studiului contrazice în mare măsură opinia științifică tradițională adică aceea că mediul este principalul factor formator și modelator al stimei de sine, indiferent de genul individului. Așadar, corelarea datelor a arătat că influența factorilor genetici în cazul băieților în formarea stimei de sine este de 82%, influența mediului fiind doar reziduală. În cazul fetelor s-a constatat contrariul, respectiv faptul că influența genetică a reprezentat doar 31% iar factorii de mediu 61%, diferența până la 100% fiind factori neidentificați. Trebuie specificat faptul că autorii studiului nu extrapolează aceste date la toate categoriile de vârstă ci se limitează doar la perioada de adolescență.

O altă concluzie a studiului  a fost aceea că nivelul de stimă de sine în cazul băieților este relativ stabil pe perioada adolescenței, pe când cel al fetelor variază alternativ pozitiv/negativ pe toată perioada adolescenței, în funcție de validările primite din mediul exterior. Concluzia este explicabilă având în vedere tipul de influență majoritar (genetic sau mediu) diferit în funcție de genul indivizilor testați.

Acest studiu mi se parte că oferă o informație demnă de luat în seamă de părinți având în vedere că un nivel scăzut de stimă de sine poate fi cauza pentru o multitudine de tulburări de comportament și insuccese în plan școlar și relațional.

O concluzie evidentă

A înțelege că fetița noastră își construiește stima de sine în mare parte în funcție de aprecierile pe care le primește de la părinți, profesori și colegi și că baiatul nostru are deja înscris în codul genetic o mare parte din acest sentiment de autovalorizare, ne poate ajuta să-i înțelegem mai bine pe copiii noștri și să realizăm cui îi produce mai mult rău o descărcare nervoasă, o jignire sau lipsa aprecierilor pentru ceea ce copiii noștri reprezintă sau fac. A pricepe de ce fetița noastră pune mai repede la inimă un episod relativ banal în opinia noastră, despre care ea consideră că o umilește, jignește sau devalorizează este un pas important în înțelegerea copilului și în oferirea suportului emoțional de care are nevoie.

Concluziile acestui studiu sunt cu atât mai importante cu cât trăim într-o societate cu carențe majore în educație (familială și scolară) și în care importanța aspectului fizic este exacerbată în majoritatea situațiilor, începând cu atitudinea unora dintre părinți care favorizează involuntar copiii considerați frumoși și terminând cu atitudinea multor angajatori pentru care criteriul fizic este cel mai important în alegerea angajatelor.

În final aș dori să semnalez faptul că într-o societate ca a noastră, în care regulile sunt opționale, încrederea în sine ca derivat al stimei de sine este cu atât mai importantă în efortul unui tânăr de a reuși în viață.

Sursa info :https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2084483/